miercuri, 29 aprilie 2009

masinaria care ar putea salva Terra

22 aprilie reprezinta, din anul 1970 atunci cand a fost inaugurata in SUA, Ziua Pamantului. Initiatorul acestei celebrari, senatorul american Gaylord Nelson, este cel care a propus primul protest ecologist mondial, “menit sa scuture stabilimentele politice si sa forteze intrarea problematicii mediului in atentia preocuparilor statele”. La acea data, mai ales in Statele Unite, nenumarate dispozitive industriale eliberau substante nocive in atmosfera fara teama unor consecinte de ordin etic sau legal, iar poluarea aerului era acceptata la scara larga drept un “miros” al prosperitatii.
ediul era un cuvant mentionat mai des in exercitiile de dictie decat in buletinele de stiri. Ziua Pamantului, stabilita in 1970 a pus capat acestei anomalii – in data de 22 aprilie, 20 de milioane de americani au iesit pe strazi, in parcuri si pe stadioane ca sa militeze pentru un mediu sanatos si durabil. Mii de colegii si de universitati au organizat proteste impotriva deteriorarii mediului, in frunte cu Denis Hayes, coordonatorul national al miscarilor. Grupurile care luptau impotriva deversarilor de petrol, a fabricilor poluante si a centralelor electrice, a deversarilor toxice, a pesticidelor, a despaduririlor si a extinctiei vietii , au realizat brusc ca aveau o cauza comuna.
Tot articolul aici.

Niciun comentariu: